Mesaj de condoleanțe

10.02.2017


Cu profundă tristețe am aflat că regizorul Radu Gabrea a plecat dintre noi. Este foarte greu să vorbești despre Radu Gabrea la timpul trecut și doar în câteva fraze.

Radu Gabrea a fost un om deosebit, de o cultură extraordinară și un artist desăvârșit. Iubea oamenii, era aproape de cei tineri și avea o generozitate aparte. Am avut de multe ori fericita ocazie să lucrez cu el. A fost o personalitate remarcabilă. 

Prin filmele sale am reușit să înțelegem și să pătrundem într-o lume aparte, o lume pe care regimul comunist nu a dorit  să o prezinte publicului din România, înainte de ‘89. Acesta a fost și motivul pentru care a părăsit țara. A excelat și în Germania, unde a fost distins cu Ordinul Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite. S-a întors însă în țară și a continuat să creeze, să-și transpună ideile în acele imagini memorabile din filmele sale.

Radu Gabrea a fost un excelent profesor, un model pentru generația de regizori pe care a format-o. Dispariția sa este o mare pierdere pentru noi toți, pentru întreaga cultură.  Prin munca sa va rămâne permanent în memoria noastră.

Transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor care i-au fost aproape.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Kelemen Hunor

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.