M-am născut la data de 18 octombrie 1967 în satul Cârța,  județul Harghita. Am învățat să scriu și să citesc la școala generală din satul învecinat Ineu, iar clasele V-VIII le-am urmat la școala din Cârța. Am jucat hochei în echipa școlii iar împreună cu prietenii din copilărie am reconstitut acțiunea din cărțile  cu piei roșii sau aventurile lui Nyilas Misi, personajul principal din romanul clasic “Fii bun până la moarte” de Móricz Zsigmond.

Liceul l-am făcut la Târgu Mureș, unde am depășit cu succes toate „bolile adolescenței”.  Pe-atunci, încă mai purtam părul lung,  jeanși strâmți și ascultam zi și noapte muzică hard rock.

Încă din timpul liceului, m-am decis să devin medic veterinar, ca atare, am absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.  Literatura am îndrăgit-o încă din copilărie, iar cu filosofia am început să mă împrietenesc  ca student la veterinară. În 1993, am fost admis la  Facultatea de Filosofie a Universității Babeș-Bolyai, a cărei diplomă am obținut-o în 1998. Încă de atunci mă tot întreabă lumea  ce legătură există între cele două preocupări, destul de diferite... Răspunsul cel mai simplu ar fi că ele încap foarte ușor într-un singur om!

În 1989, am început să învăț libertatea venită subit, ca redactor-șef adjunct (și co-fondator) al revistei culturale Jelenlét (Prezența). În toamna lui 1990, m-am angajat la radioul public clujean, unde am realizat emisiuni culturale și politice, iar în paralel am colaborat la revista culturală Korunk.

În viața politică am intrat în 1997. Totul a început când, într-o dimineață de duminică, a sunat telefonul și am fost întrebat dacă accept să reprezint UDMR-ul, ca secretar de stat, la Ministerul Culturii. Când m-am lămurit că nu era vorba despre vreo farsă, am acceptat. După câteva zile m-am dus la București  pentru a lua în primire noul meu loc de muncă, unde am rămas timp de patru ani.

Începând din anul 2000, în calitate de parlamentar din partea județului Harghita, sunt membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților, iar cu începere din 2005, timp de patru ani, am reprezentat Uniunea Democrată Maghiară în Biroul permanent al Camerei Deputaților. 

La 9 iunie 2007, am devenit Președintele Executiv al UDMR.  Apoi, alegerile pentru Parlamentul European și alegerile locale,  care au avut loc într-o succesiune rapidă,  au reprezentat pentru mine o „încălzire” ce mi-a stors multă sudoare, atât în calitatea de  Președinte Executiv, cât și în aceea de șef al  campaniei electorale.

În vara lui 2009, am primit o nouă însărcinare: am fost candidatul UDMR la Președinția României. Timp de câteva luni, am cutreierat țara cu un mesaj direct către alegători.

La schimbarea de guvern care a urmat alegerilor pentru Președinție, după o pauză de un an, UDMR și-a asumat din nou un rol guvernamental, ceea ce a însemnat și pentru mine o schimbare importantă – am acceptat funcția de Ministru al Culturii și Patrimoniului. Pe plan simbolistic, a fost un pas uriaș faptul că un maghiar deținea portofoliul Culturii în România. În cei doi ani și jumătate ai ministeriatului meu, ministerul a echilibrat situația, până atunci discriminată, a problemelor culturale de interes pentru comunitatea maghiară. Am fost în măsură să sprijinim, într-o măsură fără precedent, refacerea moștenirii noastre arhitecturale, programele și publicațiile culturale maghiare.

Anul 2010 mi-a adus o nouă provocare, odată cu o nouă sarcină. La reuniunea din 11 decembrie a Consiliului Reprezentanților Unionali, mi-am anunțat candidatura la funcția de Președinte al UDMR – aceasta fiind cea mai mare provocare politică a mea de până la acea dată și cel mai însemnat eveniment din activitatea mea în folosul comunității.

La Congresul din 26-27 februarie 2011 al Uniunii Democrate Maghiare din România, am fost ales Președintele Uniunii, cu peste două-treimi din voturile delegaților. De atunci, mă achit de noile mele  îndatoriri  mele cu simț de răspundere, cu abnegație și cu simțul datoriei față de comunitatea maghiară din România.

În vara lui 2012,  comunitatea noastră națională și-a făcut auzit glasul.  La alegerile locale,  UDMR a primit circa 90 la sută din voturile maghiare.  Acest sprijin din partea societății ne determină  să muncim cu și mai mult spirit de răspundere, cu și mai multă atenție.

Scrierile mele literare au fost publicate de mai multe edituri din România și din Ungaria. În 1995, la Editura Kriterion a apărut volumul de versuri Mínuszévek (‘Anii minus’), distins, în 1996, cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. Romanul A madárijesztők halála   (‘Moartea sperietoarelor de păsări’) a apărut în 1999, la editura târgumureșeană Mentor. Volumul de poezie  Szigetlakó  (‘Insularul’) a apărut în 2001, la editura Pallas-Akadémia,  din Miercurea Ciuc.