UDMR a aniversat 25 de ani de existență

31.01.2015 |


„Această aniversare, ce marchează 25 de ani de la înființarea UDMR, reprezintă și un bun prilej pentru noi de a reitera că ne dorim și ne-am dorit dintotdeauna, împreună cu societatea majoritară, o țară în care fiecare dintre noi este liber să  își păstreze identitatea națională, să beneficieze de toate caracteristicile acestui drept, fără a fi pedepsit și  fără a avea sentimentul de permanentă amenințare pentru folosirea simbolurilor sale naționale”, a afirmat Kelemen Hunor în discursul festiv susținut sâmbătă seara la Cluj. Liderul Uniunii a salutat prezența liderilor și reprezentanților organizațiilor locale și județene UDMR din întreaga țară.

Președintele UDMR a amintit despre rezultatele celor douăzeci și cinci de ani de activitate ai Uniunii subliniind, totodată, și importanța păstrării de către Uniune a drepturilor obținute.

”Am conștientiza cu adevărat semnificația a eforturilor noastre din ultimii 25 de ani dacă dintr-o dată ar dispărea cele peste 1400 de instituții de învățământ unde se poate studia în limba maternă la toate nivelele, de la grădiniță și până la facultate, dacă nu ar mai exista atâtea instituții culturale maghiare, dacă ar dispărea din posesia composesoratelor sutele de mii de hectare de pădure ori dacă sutele de lăcașe de cult și imobile bisericești – parțial retrocedate – ar fi din nou confiscate. Nemaivorbind de sentimentul ciudat care ne-ar încerca dacă mâine ar dispărea drepturile noastre lingvistive, publicațiile jurnalistice în care denumirile localităților nu ar mai putea figura în limba noastră maternă”, a adăugat Kelemen Hunor, subliniind că prin astfel de exemple a dorit să semnaleze multitudinea de drepturi și libertăți pe care comunitatea maghiară le-ar putea pierde, dacă nu ar exista o atenție mereu vie din partea celor însărcinați cu reprezentarea acestor interese.

”În acest sfert de secol am învățat că nimic nu ni se oferă sau servește pe tavă, la fel precum a trebuit să experimentăm – din nefericire - și faptul că, drepturile dobândite pot fi oricând retrase”, a menţionat liderul Uniunii.

 „Ne-am schimbat mult în cei 25 de ani și vom continua să ne schimbăm. Răspunsurile noastre trebuie să vizeze viitorul și nicidecum trecutul. La problemele cu care generația de azi se confruntă, nu putem avea aceleași răspunsuri ca și cu două decenii în urmă. Se mențin, însă, aceleași valori și interese comune care au contribuit la înființarea și continuitatea Uniunii noastre. Schimbarea nu înseamnă, și nici nu poate însemna faptul că dăm uitării sau negăm în vreun fel trecutul. Ar însemna să renunțăm la identitatea noastră politică. La valorile, năzuințele noastre și credința, speranța noastră comună”, a precizat președintele UDMR, arătând cât de important este faptul că Uniunea a reușit să reziste în fața numeroaselor încercări de scindare și dezbinare, apărătorii intereselor și drepturilor comunitare  rămânând uniți, fără a se lăsa îngenunchiați, atât ei înșiși, cât şi cei pe care îi reprezintă.

 „Sarcina care ne revine în continuare este cel puțin la fel de dificilă. Trebuie să păstrăm toate valorile considerate importante de către comunitatea noastră: o Uniune care știe să reprezinte maghiarii din România, atât în administrațiile locale, cât și în Parlamentul de acasă și de la Bruxelles deopotrivă. Datoria noastră este să muncim pentru comunitate și să o construim – atât în diasporă, cât și în regiunile compacte -  astfel încât fiecare maghiar să își făurească un viitor sigur pe pământul natal”, a afirmat Kelemen Hunor, referindu-se la scopul major al activității de reprezentare a intereselor comunității maghiare în perioada următoare.

 În discursul său festiv, Markó Béla, ex-președinte UDMR, a afirmat că ultimii 25 de ani nu au fost deloc ușori pentru Uniune, dar nici pentru comunitatea maghiară din România, nu a fost ușoară menținerea unei direcții potrivite și îndeplinirea a numeroase obiective de importanță majoră, nu a fost ușor să rămânem împreună, nu a fost ușor să împiedicăm încercările de dizolvare în mai multe partide și numeroasele încercări de intimidare a Uniunii în îndeplinirea sarcinilor asumate.    

,,Am reușit, timp de 25 de ani, să parcurgem drumul ales de Domokos Géza, Sütő András și mulți alții care s-au alăturat acestui drum, dar nu se mai află azi, aici, printre noi. Ne-am îndeplinit misiunea, sarcinile asumate și nimic în lume nu este mai important decât acest aspect”, a subliniat Markó Béla, adăugând: ”În decembrie 1989 am ieșit în stradă cu gândul că oricum nu mai aveam  nimic de pierdut în afară de mizeria și nenorocirea care ne înconjura la tot pasul. Nu aveam școli în limba maternă, nu exista posibilitatea susținerii examenelor de admitere în limba maternă, nu aveam inscripții bilingve, nu aveam lideri maghiari, nu aveam voie să folosim limba noastră maternă în instituții. Ne era interzisă folosirea simbolurilor noastre naționale, dacă cu prilejul unei ședințe cineva îndrăznea să pună pe o față de masă roșie flori în combinația de alb și verde,  era imediat concediat de la locul de muncă. Acum însă totul are o miză, avem pentru ce să ne temem. Avem școli, învățământ universitar, instituții, inscripții bilingve, am redobândit majoritatea bunurilor bisericești, composesoratele din Secuime, avem administrații publice locale puternice, lideri locali și județeni, avem și organizații civile de specialitate. Iar această schimbare uriașă a fost posibilă datorită faptului că am avut și avem o uniune stabilă: Uniunea Democrată Maghiară din România. O uniune care este capabilă de cooperare, mereu adeptă a dialogului, dar niciodată nu poate accepta să fie supusă tăcerii de către nimeni”.

”Mă aflu, astăzi, aici, cu satisfacția că tot ce se încearcă a ni se lua, școli, drapele, imn, inscripții, orice, a fost dobândit de noi, de Uniune, prin muncă asiduă. Iar dacă am avut puterea de a munci și de a lupta, atunci vom găsi și puterea necesară de ne apăra aceste drepturi și de a merge mai departe. Parafrazându-l pe scriitorul nostru, Kós Károly, am convingerea că, fără munca noastră, România este mai fragilă, dar împreună cu noi această țară poate fi mai puternică. Este și interesul nostru să fie așa. Ar fi de dorit ca nici partenerii noștri să nu uite acest aspect. O forță de 1,5 milioane de oameni, reprezintă o posibilitate enormă și în continuare, dacă rămânem împreună.(...). Și cu toate acestea vă spun că ultimii 25 de ani vă îndreptățesc și vă obligă totodată, stimați colegi, să nu renunțați! Nu renunțați la școală, biserică, universitate, la teatru, la drapel, la imn, la inscripțiile bilingve, nu renunțați la libertatea de exprimare, la folosirea limbii materne, la administrațiile publice locale, nu reunțați la Uniune, nu renunțați la maghiarii cinstiți, nu renunțați la românii cinstiți, la oamenii cinstiți, nu renunțați unii la alții! Nu renunțați la voi înșivă!”, a fost apelul adresat celor prezenți de fostul președinte al UDMR.  

Semjén Zsolt, vicepremierul statului ungar, a subliniat în discursul său festiv, că Ungaria este deschisă la parteriatul român-maghiar, iar unul din factorii principali ai acestei colaborări o reprezintă Uniunea Democrată Maghiară din România. Politicianul ungar a arătat că este de neconceput ca Uniunea să nu facă parte din procesul decizional de la București, fiind apărătorul legitim și credibil al valorilor și intereselor comunității maghiare din România. Vicepremierul ungar a adăugat, totodată, că maghiarii din Transilvania nu trebuie să accepte a fi tratați ca cetățeni de rangul doi în propria țară.

 „Noi, maghiarii, niciodată nu am cerut nimic care să nu fie general acceptat în Uniunea Europeană. În Europa nu există drepturi care pentru alții să fie valabile, dar pentru noi, nu”, a precizat Semjén Zsolt, adăugând că, în Ungaria, comunitatea românilor este un factor constituent al statului, care se bucură de drepturi depline, având posibilitatea de a-și arbora propriul steag după bunul plac, iar imnul de stat poate fi intonat la orice eveniment al comunității române. Așteptările sunt similare și din partea României.  

Președintele Uniunii Maghiarilor din Serbia, Pásztor István, a mulțumit în discursul său UDMR și comunității maghiare din România, pentru sprijinul și atenția pe care au acordat-o maghiarimii din Serbia în momentele de maximă dificultate. Pásztor Sándor a vorbit despre exemplul demn de urmat pe care îl oferă UDMR de 25 de ani încoace, prin activitatea sa, cu care și-a câștigat respectul și a devenit un factor de neocolit pe scena politică din România, iar ținând seama în permanență de interesele maghiarilor, a fost mereu capabilă de reînnoire și schimbare, pentru a da ascultare doleanțelor comunității.

,,Îi doresc Uniunii Democrate Maghiare din România ca și în anii ce urmează să beneficieze de același potențial intelectual și acuratețe de a se reînnoi în permanență, de a formula cu precizie interesele maghiarilor din Transilvania, respectiv să câștige încrederea și sprijinul oamenilor comunității”, a arătat, în discursul său, președintele Uniunii Maghiarilor din Serbia.     

 „Mi-am amintit cu nostalgie și am constatat că și în Slovacia este la fel de dificilă situația minorității maghiare. Este importantă pentru noi relația de prietenie și fraternitate cu UDMR, de la dvs. am învățat cum este posibil să îți asumi, ca partid minoritar, rolul de guvernare. Apoi a fost rândul nostru să oferim exemplu, aderând mai curând decât România la Uniunea Europeană. După intrarea în UE, eram din nou împreună, avem posibilitatea de a apăra împreună, în același grup al Parlamentului European, interesele comune ale comunităților maghiare”, a subliniat în alocuțiunea sa Berényi József, președintele Partidului Comunității Maghiare din Slovacia, adăugând: ”Îmi doresc să ne bucurăm din partea dvs. de același sprijin ca și până în prezent, deoarece avem o soartă comună, dar și un  viitor comun. Este nevoie de o atitudine comună, unită, de sprijin reciproc, pentru a ne păstra rezultatele obținute și de a ne continua drumul”.

În numele Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina, președintele Brenzovics László a transmis salutări celor prezenți la evenimentul de aniversare a 25 de ani de existență a UDMR. Politicianul a declarat, în discursul său, că maghiarii din Bazinul Carpatic reprezintă un factor important în menținerea păcii și democrației în regiune: ”Schimbarea, speranța, devin cu adevărat vizibile atunci când privim puțin în urmă, asupra situației României de acum 25 de ani. Fără politica de înțelepciune a UDMR, această țară nu s-ar afla pe drumul democrației”, a subliniat președintele Brenzovics László.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.