Kelemen Hunor: Vom decide cum votăm moțiunea de cenzură, într-o ședință a grupurilor noastre parlamentare, probabil miercuri, cu câteva ore înaintea votului
“La ședința de astăzi a Consiliului Permanent al Uniunii, am fost mandatat ca, începând de luni, să port convorbiri cu politicienii coaliției de guvernare și din partidele parlamentare. Nu am hotărât astăzi cum vom vota la dezbaterea din Parlament pe marginea moțiunii de cenzură. Vom lua o decizie în această privință atunci când vom cunoaște textul moțiunii de cenzură. Există și posibilitatea ca acest conflict să fie rezolvat de coaliția de guvernare înainte de a trece la vot. Noi nu ne grăbim, dar suntem conștienți de responsabilitatea deciziei pe care ne-au încredințat-o alegătorii noștri. În Parlament nu te poți ascunde și nu e permis să te ascunzi, nu ne-am asumat reprezentarea parlamentară pentru ca să ne ascundem de problemele care apar. Astăzi, însă, nu putem lua o decizie fundamentată în ceea ce privește această moțiune de cenzură al cărei text încă nici nu a fost prezentat în Parlament”, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, după ședința Consiliului Permanent al Uniunii.
La această ședință a forului de conducere a fost analizată, pe baza informațiilor disponibile, situația politică actuală, pentru care răspunderea revine integral coaliției de guvernare și liderilor acesteia.
„Decizia cu privire la moțiunea de cenzură o vom adopta la o ședință comună a grupurilor noastre parlamentare, probabil miercurea viitoare, cu câteva ore înaintea votului. Nu mai devreme de atunci, pentru că astăzi este imposibil să luăm o decizie în această chestiune”, a subliniat președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Potrivit liderului Uniunii, trebuie acceptat faptul că, într-o democrație parlamentară, majoritatea parlamentară trebuie să aibă posibilitatea de a retrage încrederea Guvernului pe care l-a susținut, l-a votat, l-a învestit, trebuie să aibă posibilitatea de a schimba premierul, de a schimba miniștri.
„Faptul că s-a ajuns la o situație în care majoritatea parlamentară nu poate să pună în aplicare acest principiu al democrației, este o altă discuție – dar care nu poate fi mai presus de principiile democrației parlamentare. Răspunderea pentru situația creată revine liderilor coaliției de guvernare”, a adăugat președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Convingerea UDMR este că România are nevoie de un Guvern politic, de o majoritate perfect transparentă și clară în Parlament – la urma urmelor, deciziile politice trebuie luate de partidele politice în Parlament, nu în altă parte.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, și-a exprimat speranța că, zilele următoare, coaliția va fi în măsură să rezolve pe plan intern această situație și nu va avea nevoie de ajutor din afară: „Cel mai bine ar fi fost dacă ar fi putut rezolva problema atunci când a început să remanieze, să regândească Guvernul”.
Uniunea Democrată Maghiară din România nu poate și nu dorește să se amestece în treburile interne ale niciunui alt partid, nici nu poate decide în locul vreunui alt partid, însă Uniunea are o obiecție: nu este de acord ca Parlamentul și Guvernul să fie locul unde se rezolvă aceste situații.
„Pentru ca Parlamentul să își redobândească credibilitatea, pentru restabilirea statului de drept și a separării puterilor, trebuie acceptat ca majoritatea, așa cum este ea, majoritatea pe care oamenii au votat-o, să își poată exercita drepturile. În cazul unei democrații parlamentare, acestea sunt drepturile pe care le conferă deținerea majorității”, a afirmat președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.