Așa cum faimosul său contemporan Cristofor Columb a schimbat radical percepția noastră despre pământ și despre lume, la fel Martin Luther și Reforma sa protestantă au transformat întreaga lume. Evaluarea semnificației, efectului și profunzimii acestei schimbări nu intră în atribuțiile unui politician. Prin urmare, vă rog să-mi permiteți să vorbesc mai degrabă despre ce a însemnat pentru noi, maghiarii din România, reforma protestantă din Transilvania.

Cărturarul clujean Heltai Gáspár spunea după câteva decenii de la declanșarea Reformei că ”în Transilvania a străfulgerat cuvântul divin”, deoarece Reforma protestantă a transformat lumea și, odată cu ea, toată Transilvania. Și chiar a avut un rol mult mai important.

Așa cum nașterea identității maghiare este legată, în general, de trecerea la creștinism a regelui Ștefan, în urmă cu 1.000 de ani, la fel și pentru noi, maghiarii din Transilvania, învățăturile lui Martin Luther au contribuit semnificativ la nașterea spiritualității transilvănene, ceea ce reprezintă astăzi patrimoniul nostru cultural comun. Din această perspectivă, transilvanismul, ca mentalitate, gândire critică și creativitate, a fost conceput ca o reacție la începuturile modernității și la idealurile dominante din acea perioadă. Protestanții și-au redefinit locul lor în lumea acelor vremuri, relația lor cu credința creștină, cu aproapele lor, și-au regândit țelurile și menirea lor în această lume.

Putem spune, fără exagerare, că mentalitatea transilvăneană s-a conturat  în perioada Reformei protestante. În 1568, când Dieta de la Turda a garantat explicit, prin edictul emis, libertatea religioasă în Occidentul considerat cult, persecuția religioasă era o practică frecventă. Să ne gândim numai la istoria tragică a hughenoților.

Edictul de la Turda prevedea că ”predicatorii să predice şi să explice Evanghelia fiecare după înţelegerea sa şi dacă comunitatea doreşte să accepte, bine, însă dacă nu, nimeni să nu îi oblige cu forţa, ca sufletele lor să nu fie satisfăcute, ci să îşi ţină un predicator ale cărui învăţăminte le agreează. De aceea nimeni dintre superintendenţi sau dintre ceilalţi să nu abuzeze predicatorii, nimeni să nu insulte pe altcineva pentru religie, conform statutelor anterioare şi nu este permis nimănui să ameninţe cu închisoarea sau izgonirea de la post pentru învăţătura sa, căci credinţa este darul lui Dumnezeu şi vine din auzire şi auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu”.

Stimat auditoriu!

Esența înțelepciunii maghiare transilvănene este aceasta: suntem mulți și diferiți, conștientizăm cu toții acest fapt, acceptându-l cu resemnare. Ne leagă cultura și limba noastră comună, dar credința noastră diferă, dar respectăm și credința celui de lângă noi. Nu forțăm pe nimeni să și-o asume. Și astfel se întâmplă de 450 de ani.

”În Transilvania a străfulgerat cuvântul divin”, spunea cărturarul nostru, Heltai. Iar comunitatea maghiară din Transilvania, în numai câteva decenii, a învățat câteva reguli fundamentale.

Toleranță, în primul rând. Și încă multe altele. Cum ar fi și faptul că puterea unei comunități este determinată de puterea școlilor sale. Sunt sigur că, printre altele, putem vorbi despre semnificația Reformei aici, astăzi, deoarece strămoșii noștri au decis să construiască școli în urmă cu câteva sute de ani.

Când ieșim pe poarta bisericii reformate de pe strada Kogălniceanu (Farkas utca) din Cluj, la stânga se vede clădirea Liceului Reformat, construit în 1545. Să ne gândim la acest lucru. Înaintând pe aceeași stradă, ajungem foarte repede la clădirea Liceului Bathory, fondat de Ordinul Iezuiților în 1579. Câțiva pași mai departe se află Liceul Unitarian, fondat în 1557. Poate că nu există încă un oraș pe continent în care să existe, ca la Cluj, atâtea școli vechi de 400-450 de ani, pe o distanță atât de mică.

Și poate că nu este o coincidență nici faptul că eroii poporului maghiar transilvănean nu sunt doar generali, voievozi renumiți și oameni de stat transilvăneni, ci profesori, predicatori și oameni de știință: de la Apáczai Csere János, Baróti Szabó Dávid și Brassai Sámuel, până la Bolyai și Körösi.

În acel moment, cele trei biserici se întreceau care să  înființeze și să susțină funcționarea unei școli cât mai bune. Ce bine ar fi dacă între noi cea mai mare rivalitate ar fi doar un motiv atât de nobil.

Aș putea să amintesc numeroasele rezultate ale Reformei care sunt valabile și astăzi, dar propun să ne îndreptăm atenția asupra acțiunilor, sarcinilor care trebuie realizate în prezent.

Deoarece rolul trecutului este nu numai pentru a fi studiat dar și pentru a învăța din acesta.

Stimat auditoriu!

Din cărțile de istorie am aflat când a început epoca de aur a Transilvaniei și când s-a încheiat. Știm din experiențele părinților, bunicilor și a noastră personală, cum au trecut ultimii 100 de ani în această țară. O sută de ani dintr-o mie, dacă privesc lucrurile din această perspectivă, nu sunt mulți, dar dacă mă gândesc la faptul că o sută de ani înseamnă 3-4 generații de vieți omenești, atunci nu este deloc puțin. 500, 450, 100 dintr-o mie. Putem să ne jucăm la nesfârșit cu aceste cifre.

Cuvântul divin care a străfulgerat Transilvania ne-a întărit foarte mult credința. În ciuda rivalităților vremii, a conflictelor uneori sângeroase, credința a întărit rădăcinile creștine ale acestei comunități, a integrat Transilvania în Europa.

După câteva secole de la străfulgerarea cuvântului divin, a urmat fulgerul tunurilor și armelor. Primul război mondial a creat o situație nouă și pentru Transilvania.

Nu am cerut noi să fie așa, dar am acceptat, ne-am resemnat, ce altceva puteam să facem? Și atunci, din nou, a trebuit să ne redefinim locul și obiectivele în lume, a trebuit să ne reevaluăm  instrumentele și resursele, să găsim o cale - și unde nu era - să construim altele noi. Aș putea spune aproape că, din fericire, am avut multe secole de experiență în acest domeniu.

Este adevărat că am primit nu doar dictate, dar și promisiuni. Promisiunea că putem rămâne cine suntem: maghiari din Transilvania. Mă refer la promisiunile Marii Adunări de la Alba Iulia.

Toată lumea știe că de la Turda, Alba Iulia se află la mai puțin de o oră distanță - odată ce autostrada va fi construită, distanța se va reduce la o jumătate de oră. Există trei secole și jumătate diferență între promisiunile de atunci, care, pe hârtie, sunt chiar mai aproape una de cealaltă.

În cazul respectării Rezoluției de la Alba Iulia, constatăm că distanța dintre promisiuni și realizări este uriașă. Între promisiuni și fapte nu numai că nu există Autostrada Transilvania, dar nici măcar o alee, un trotuar nu s-a construit în 100 de ani.

Dacă vrem să efectuăm un bilanț al realizărilor din ultimii 100 de ani, câți au trecut de la Alba Iulia, constatăm că, în afară de primii douăzeci și ultimii douăzeci și șapte de ani ai acestui secol, am trăit în dictatură. Nu doar drepturile minorităților, dar și drepturile fundamentale democratice generale nu s-au concretizat. Amintiți-vă că nu numai comunismul a fost în România: înainte de comunism a fost dictatura regală, apoi a urmat cel de-al doilea război mondial.

Acum, ne este dat să trăim într-o țară care, din punct de vedere etnic, este definită ca stat național. Pentru fiecare lege și pentru fiecare instituție a trebuit să luptăm de mai multe ori. Câte un singur rezultat nu a însemnat niciodată o victorie definitivă, pentru că fiecare pas înainte a inclus și posibilitatea reversibilității. Situații care, de 100 de ani, reprezintă o realitate tristă.

Promisiunile de la Alba-Iulia au fost puse în practică și s-a văzut acest lucru în ceea ce ni s-a întâmplat în toți acești ani.

Obținerea drepturilor noastre nu a depins aproape niciodată de voința noastră, de competența noastră, de munca și de perseverența noastră, ci de situația politică internă din România, iar deseori și de ceea ce s-a întâmplat în contextul politic internațional.

În acești 100 de ani, în politica românească au existat prea puțini oameni care au crezut că promisiunile de la Alba Iulia ar trebui respectate. Noi suntem cei care le reamintim altora și exploatăm oportunitățile create de interesele și constrângerile politice.

Ni se și reproșează uneori – în ultima vreme tot mai des – faptul că maghiarii din Transilvania sunt foarte ciudați, repetă același slogan de o sută de ani,  nu uită, mereu fac referire la Rezoluția de la Alba Iulia.

În mod interesant, ei nu pun niciodată întrebarea de ce ar trebui să li se amintească promisiunile nerespectate.

Ei bine, pentru că promisiunile de la Alba Iulia nu au fost îndeplinite, iar mai mult, dacă în contextul politic intern intervine vreo schimbare, sunt periclitate și puținele drepturi obținute.

Atât timp cât această situație nu se va schimba, noi vom continua să luptăm, să creăm posibilități și să construim noi drumuri.

Pentru că aceasta este sarcina noastră, a politicienilor maghiari din Transilvania și a liderilor comunității. Nu din cauza nemulțumirilor trecutului, ci pentru a face față cerințelor prezentului.

Nu numai pentru că promisiunea în sine este un gest nobil, ci mai ales pentru că este adevărată și adecvată afirmația potrivit căreia, o țară poate fi cu adevărat puternică dacă și comunitățile care o alcătuiesc sunt puternice. Și majoritatea este întotdeauna responsabilă de minoritate.

Reforma înseamnă foarte mult și astăzi pentru comunitatea noastră, înseamnă consolidarea comunității noastre, găsirea și stabilirea locului potrivit în secolul al 21-lea, în această lume aflată în permanentă schimbare. Grija pentru rădăcinile noastre creștine este o responsabilitate comună.

Nici astăzi nu se poate aborda altfel decât printr-o gândire critică tot ceea considerăm ca fiind nesigur, regândind în mod creativ tot ceea ce poate fi soluționat în mod rațional și omenesc și atașându-ne de valorile creștine care, timp de secole, au luminat și cele mai întunecate perioade ale istoriei noastre și ne-au arătat calea chiar și în momentele lipsite de orice speranță.

Prin reinterpretare, regândire, dar fără să uităm esența, ne alăturăm afirmațiilor marelui scriitor, Sütő András: „Suntem aici, nu avem altă cale”. Și putem adăuga: aici trăim, nu avem alternativă.

Aceasta este responsabilitatea noastră.

Aceasta este capacitatea noastră.

Acest lucru marchează prioritățile noastre.

Acționăm în acest spirit.

Cluj Napoca,

30 septembrie 2017