Astăzi nu voi vorbi despre programul de guvernare. Am făcut deja acest lucru, din șase în șase luni. Sunt capitole și capitole, unele mai bune, altele superficiale. Nu voi vorbi nici despre echipa guvernamentală, pentru că nu știm cât timp va rămâne la Palatul Victoriei. Voi vorbi, în schimb, despre câteva probleme pe care noi le considerăm extrem de importante și care, pe termen scurt, deja afectează viața fiecăruia dintre noi, iar pe termen lung, nerezolvarea lor va însemna o rămânere în urmă tot mai evidentă față de țările din regiune, dar și față de grupul la care ne raportăm prin apartenența noastră la Uniunea Europeană.

Și, încă de la bun început, vreau să precizez că aspectele pe care le voi semnala nu sunt țintite doar într-o singură parte a eșichierului politic.

În raportul Curții de Conturi referitor la sărăcia din România putem citi următoarea frază: „În anul 2016, în România numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială a fost de 7.694.000 de persoane”. La această cifră se mai adaugă încă peste aproape 1 milion de persoane aflate în sărăcie extremă. Dintre statele Uniunii Europene, România are cel mai mare procent de copii expuși riscului sărăciei, iar acest procent este în creștere, 49,2 la sută, aproape dublul mediei Uniunii Europene. Situația nu s-a schimbat în bine nici în anul 2017. Ce răspuns vor da Guvernul - pe de o parte, şi clasa politică, pe de altă parte -  la această provocare uriașă, este mult mai important decât toată dezbaterea sterilă despre fel de fel de teme, aparent de actualitate, dar care nu fac altceva decât să sublinieze încă odată în plus dimensiunea luptei acerbe pentru putere.

Prăpastia dintre săraci și bogați s-a adâncit enorm în țara noastră, iar raportat la Uniunea Europeană, diferența între veniturile înregistrate în România este foarte mare. Cele mai mici diferențe/proporții între veniturile persoanelor bogate și cele sărace s-au înregistrat în Cehia, 3,5 și Finlanda, 3,6. Cea mai mare diferență, 8,3 s-a înregistrat la noi.  Este o situație și o perspectivă de-a dreptul alarmantă.

Bucureștiul este singura capitală din Uniunea Europeană care nu este legată prin autostradă de nici o altă capitală europeană, nemaivorbind de faptul că am intrat în 2018 și regiunile istorice din țară nu au conexiuni rutiere de nivel de autostradă.

Dacă aruncăm doar o privire la sistemul sanitar, constatăm că 16.000 de medici lucrează în străinătate. Motivele invocate cel mai des de specialiști nu se referă la venitul mai mic în țară, ci la lipsa oportunităților de dezvoltare profesională, de avansare în carieră, care nu se obțin pe baza meritelor profesionale, birocrația din instituțiile publice și lipsa infrastructurii.

Apropo de birocrație: în România înregistrarea unei firme durează în cel mai bun caz 2 săptămâni, în timp ce, să vă dau un exemplu - în Estonia - un stat care, la fel ca noi, a luat startul după 1989, această formalitate uzuală durează doar 18 minute. Nu zile, nu ore, minute!

Lipsa forței de muncă, din cauza plecărilor masive din țară, a deselor reforme din sistemul educațional, este mai acută ca niciodată. Dacă trendurile din ultimii 28 de ani vor continua, peste alți 28 de ani România va avea o populație cu mult sub 17 milioane de locuitori și în jur de 4 milioane de persoane active.

Toate cercetările sociologice arată o creștere alarmantă a lipsei de încredere între diferite segmente din societatea românească, printre altele, între majoritatea românească și minoritatea maghiară.

Aș putea continua cu aceste cifre alarmante din toate domeniile de activitate, social și economic, dar nu o voi face din lipsă de timp.

Concluzia este una singură: o lipsă totală de viziune, lipsa acută a unui proiect de țară. Ne îndreptăm spre o situație atât de tragică, încât orice altă discuție între cei care acum un an și un pic au câștigat alegerile parlamentare și cei care sunt în opoziție, este o pierdere de timp și este absolut irelevant dacă până în 2020 mai votăm 3, 4, 5 guverne, sau dacă opoziția va fi sau nu va fi în stare să lanseze un proiect credibil pentru o altă majoritate sau se va limita doar la utopia alegerilor anticipate și la solicitarea unui premier non-PSD, fără să fie în stare să facă o propunere viabilă, agreată de toate partidele aflate în opoziție. Sunt chestiuni irelevante.

Și încă ceva: nici una dintre problemele semnalate nu are vreo legătură cu dezideratele specifice ale comunității maghiare din România.

Stimați colegi, vă spun toate aceste lucruri din două considerente. Primul: mă gândesc în fiecare zi la viitorul copiilor mei, la viitorul nostru comun, în care se regăsesc toți cei care au rămas în țară: români, maghiari și toate celelalte minorități etnice, ardeleni, bănățeni, moldoveni, olteni, munteni și toate categoriile sociale. Al doilea considerent: în perspectiva următorilor doi ani sunt cel mai relaxat dintre dumneavoastră. Nu mă îngrijorează eventuala pierdere a puterii și nici nu mă preocupă preluarea, prin orice mijloace, a acestei puteri de la cei care au câștigat-o în 2016. Dar dacă mă gândesc la toate aceste provocări, sunt foarte, foarte îngrijorat.

Și în sfârșit: cum vom vota azi? Şi de ce vom vota așa cum o vom face?

Parlamentarii Uniunii Democrate Maghiare din România sunt oameni cu convingeri democratice puternice. Am acceptat și respectăm votul celor care s-au prezentat la urne la ultimele alegeri parlamentare. Multe lucruri pot fi și vor fi criticate de noi, dar nu aritmetica și nu voința cetățenilor.

Noi am stat de vorbă cu toți cei care au dorit să poarte un dialog cu noi. Cei din coaliția majoritară au dorit acest lucru. Sigur, eu aș fi preferat ca în chestiunile esențiale, printre care și relația între români și maghiari, în acest an extrem de dificil să avem un dialog sincer și corect, cu toate forțele politice din Parlament, chiar dacă acesta este unul dureros.

Speranță mai avem, doar suntem la început de an si azi am primit câteva semnale pozitive.

Voturile noastre vor fi exprimate în sensul de a mai da o șansă coaliției PSD-ALDE. Nu numai că ei au câștigat alegerile și guvernarea este responsabilitatea lor, dar au avut determinarea de a păstra un dialog sincer cu grupul nostru chiar și în momente dificile și, în același timp, liderul lor a avut curajul de a se delimita de ideile unui coleg care visa la reintroducerea pedepsei capitale pe de o parte și la fluturatul celor cu care nu este de acord, pe de altă parte. Din partea celorlalți lideri, tăcerea a fost profundă.